Dăm Na-Na!

Zilele trecute, eram în vizită la niște prieteni care au o fetiță de 1 an și jumătate. Ne-am împrietenit destul de repede, și tot repede fetița a început să mă lovească fără niciun motiv (zic eu 🙂 ). Am observat că nu mă lovea doar pe mine, ci lovea cam orice îi pica la mână. I-am intrebat pe părinți Ce?, Cum?, De ce?
Ei bine, cum fetița era abia la început în ale mersului, cădea destul de des. Bona ei, nedorind să o vadă suferind, dădea Na-Na în stânga și-n dreapta la toate obiectele cauzatoare de picaje.

Sigur, fiecare dintre noi a dat la viața lui Na-Na unui scaun, unei mese, podelei sau asfaltului.
Dacă un copil a căzut, cel mai simplu il oprești din plâns dând Na-Na acelui obiect care este “cauza” loviturii. Funcționează de fiecare dată, motiv pentru care metoda a fost transmisă din generație în generație, fără a fi prea mult procesată.

Ce înțelege un copil din toată această poveste?
1. E super-distractiv să dai Na-Na la orice! Ca atare, de ce să ne rezumăm la scaune și podea când am musafiri și colegi de creșă care și reacționează la Na-Na-ul meu?
2. Nu contează că pe mine mă doare?!
3. Chiar dacă nu a înțeles încă acest lucru, îl poate înțelege mai târziu: pentru orice fac, există un vinovat… altul decât mine.

Eu nu cad pentru că nu sunt atentă, eu cad din cauza scaunului care îmi stă în drum. Și uite așa, de la un
obicei nevinovat putem transforma un popor întreg în niște oameni care nu își pot asuma consecințele propriilor fapte (asta-i un pic exagerată, recunosc, dar totuși își are și Na-Na-ul rolul lui:)).

Așadar, ar trebui să dăm niște Na-Na Na-Na-ului, să îl trimitem în camera lui (alt subiect de discuție) și să încercăm să îi consolăm / liniștim pe copii cu alte metode, de genul: “Știu că doare; hai să dăm scaunul ăsta la o parte să nu te mai împiedici de el!”

Acest text a fost publicat în 24 FUN pentru Academia Heidi.